Cuvintele
mi-au fost întotdeauna de prisos. Se învârt de nebune pe limbă, coboară
halucinant pe vârful peniței, iar apoi dansează bezmetice pe foaie,
încolăcindu-se într-un final după bunul plac în juru-ți. Nu, nu te speria, nu
vor să te sufoce și nu vor să te pironească în fața mea, asemeni vreunui
fluture în insectar. Nu...vor doar să te cuprindă cu blândețea și pasiunea unor
valuri, să te îmbrățișeze strâns și să te iubească.
Sărmanele...nu vor să înțeleagă că pentru asta trebuie să te lase
liber, oricât de revoltător li s-ar părea faptul că rădăcinile tale aparțin
mării. Of, vezi tu, și inima-mi pare că se-mpotrivește, căci e împotriva
legilor ei s-o frângi și s-o întregești în același timp și-i e greu să accepte
că uneori ea singură nu e de ajuns și că sufletul își cere și el drepturile
cuvenite.
Dar nu-ți fă griji. Le prind eu pe nebune și le leg de gânduri.
Nu-ți promit nimic în legătură cu inima însă. Ea a luat-o un pic razna și crede
că ne poate pompa sângele amândurora, dar știu unde e spitalul de nebuni și
sper s-o poată trata cât de cât acolo. Au și ore de vizită, dacă ai să vrei să
vii s-o vezi când sufletului i se va face dor de ea.
No comments:
Post a Comment